luni, 25 decembrie 2017



Doi copii se uită zâmbitori la bradul împodobit din faţa lor. Cu mustăţi de lapte şi poala plină de firimituri de cozonac proaspăt, se strâng de mână din când în când în linişte. Ascultă muzică de Crăciun şi lăcrimează din timp în timp la amintirea atâtor ani trecuţi greşit. Dar acum e linişte. E linişte şi bine. Şi cânt şi zâmbet. Într-un final e ce trebuia să fie. Desene animate, bucurie şi lăptic.

Ho ho ho!
 Santa makes all children happy.
At some moment in time.

vineri, 24 noiembrie 2017

În liniştea lui înţelegeai haosul nevorbit.


Ştia. Ştia că nu o va uita vreodată. Simţea asta cu fiecare gând la Ea, cu fiecare actualizare pe reţelele de socializare, cu fiecare gest al alteia. Al celeilalte. Şi îi era dor. Nemărturisit, dar palpabil. Conştientiza cât învăţase şi înţelegea cum tot ce lipise Ecu drag în minte, suflet rămăsese acolo. Da, da, fix în acelaşi loc, fără posibilitate de anulare. Cu fiecare ţipăt al ei, îşi aducea aminte de Ea. Cu fiecare situaţie în care Ear fi fost altfel, realiza că ea nu era o investiţie de viitor. Înapoi nu mergea, dar parca nici înainte nu mai putea. Înţelegea pe măsură ce lunile treceau de cât de puţin ar mai fi fost nevoie. De cât de mult avusese Enevoie pentru a rezista. Treptat se făcea lumină. Un crâmpei de lumină ce permitea să-şi asume puţin mai mult paşii greşiţi. Ştia şi vedea în ochii multora cum Efăcea minuni la simpla-i atingere. Respira putere şi reuşită prin pori. Crea haos, dar atât de repede scotea la iveală soluţii nebănuite. Tăia în carne vie cu vorbele-i inteligente şi prelung ascuţite, ca mai apoi cu viteza luminii să se bosumfle ca un copil, să zâmbească curat şi să topească tot în jur. Eera un demon atât de dulce, un copil atât de matur, o bunătate atât de întunecată uneori, un remediu uneori atât de destructiv, un dans al răului şi binelui îmbinate perfect cu maniere parcă din vremuri imemoriale. Ea nu era nimic din ce fusese Ea. Era altceva, dar clar nu acel ceva. Era mult prea puţin, dar parcă totuşi confortabil de puţin. Era o altă filă, o simplă ea, dar niciodat` ultima filă. Ea pur şi simplu nu era făcută pentru viitor. Un efemer pion pe tablă şi nicicând mai mult de atât. Căci Eera minune. Pulbere de stele în cartea vieţii unui om care abia înţelegea definiţia cerului. Dar se făcea lumină. Treptat. Uşor. Împotriva durerilor de inimă. Exact cum recomandase medicul. Dar clar nu cel psiholog. Acela ar fi tras o palmă şi ar fi dat trezirea la momentul oportun.



duminică, 19 noiembrie 2017

Bună dimineaţa, dragul meu! Hai, că e târziu.



           
            Dragă masculule, 

Crede-mă, dragul meu, dacă nu ştii să o aştepţi de la serviciu dornic să o lingi, degeaba eşti un gentleman atunci când alţii nu-s. Dacă nu îi aduci din când în când o floare, degeaba îi înşiri cadouri scumpe pe inventar. Dacă nu eşti în stare să o strângi de gât în timp ce o săruţi şi o laşi să simtă ce dor ţi-a fost de ea de la ultima întâlnire de acum câteva ore, degeaba îi mai dai mesaje să o încingi. Dacă nu o ţii de mână mândru când eşti pe stradă, degeaba îi îndrugi basme de Fraţii Grimm când rămâneţi singuri între patru pereţi. Dacă nu ai gânduri de relaţie serioasă, crede-mă, este perfect acceptabil şi apreciabil să îi spui că o vei fute bine, dar că asta e tot ce poţi oferi, la fel de bine cum degeaba o vei convinge de la început că vrei doar sex, pentru că odată ce ai îndoctrinat-o că eşti un fugar, nu va mai crede neam că te-ai trezit şi ai priceput că vrei mai mult de încă o gaură marcată în calendarul anului în curs. Nu mai fiţi mediocri! Pricepeţi că a cam trecut adolescenţa când nu aştepta nimeni nimic închegat şi pentru orice frântură de existenţă se spunea bodaproste. Vine o vremea, vorbea aceea, când pur şi simplu e nevoie de mai mult, când e cazul să vă trageţi câteva palme ca să scăpaţi de strânsoarea pubertăţii întârziate şi să pricepeţi că e nevoie de tot. De tot ce puteţi voi oferi. Dacă nu, vedeţi că liceele la seral primesc şi persoane trecute de o anumită etate. Luaţi-o uşurel, cu paşi mărunţi. Cu şcoala întâi şi mai apoi, poate chiar cu modul de funcţionare al unei femei. Dacă nu merge, e ok. Sex shop-urile sunt deschise în principiu non-stop, aşa că găuri curate şi parfumate la raft cât cuprinde. Fără dureri de cap, pretenţii, aşteptări. Iubiţi-vă femeia mult şi futeţi-o bine! Respectaţi-o, fiţi serioşi când nu e loc de copilărie şi aşteptaţi cuminţi momentele când vă puteţi şi prosti ca nişte copii veseli, fără griji! Nu vă mai daţi la prietenele ei că în multe cazuri, veţi rămâne şi neiubiţi (de varianta oficială) şi nefutuţi (de varianta de rezervă râvnită). Construiţi! Nu vă mai mulţumiţi doar să desenaţi cu un creion bont pe o foaie conturul a ceva ce ar fi putut deveni magistral. Ieşiţi din mediocritate căci deşi esteţi mai lenţi un pic, femeile vă vor. Sunt acolo să vă ajute, să se lase ajutate, să construiască pentru voi, pentru ele, pentru tot ce ar putea fi o echipă adevărată. Înşelaţi cu cap, dacă tot vă lăsaţi pradă slăbiciunii atât de umane! Gândiţi-vă paşii meticulos şi futeţi astfel încât să nu îndepărtaţi femeia de calitate care vă iubeşte fără să vă perceapă mocirla din vintre. Iubiţi sprijinul care stă în femeia de lângă voi şi nu îi murdăriţi momente ce vor deveni un trecut ce vine la pachet cu sechele şi distruge şi un potenţial viitor frumos cu un om poate pregătit pentru ce are ea de oferit. Dragule, prinde curaj să dai pagina într-un mod curat când nu mai poţi duce. Nu sări dintr-una într-alta într-un mod prea evident. Nu distruge ce a fost pentru ce va fi oricum. Scurt reminder: suntem femei, nu băltoace. Asumă-ţi când nu  mai iubeşti şi pleacă cu fruntea sus. Hai că puteţi să nu distrugeţi suflete, amintiri, poveşti viitoare. Vă susţin înflăcărat să absolviţi grădiniţa şi să ajutaţi femeile din viaţa voastră să îşi amintească cu drag de voi.

PS: Hrăneşte-o. Sprijin-o. Fute-o. Respect-o. Alimentează-i visurile. Vei primi tot. Tot ce nu ai crezut că ar putea exista. Nu te mulţumi cu puţin. Toţi merităm mult. Mult mai mult. Deschide ochii. Mâine poate e finalul. Aţa nu e infinită. 


           Cu drag,
           C.

În semn de mulţumire pentru scrisoarea-mi deschisă, luaţi-vă femeia de aproape în seara aceasta şi futeţi-o ca şi când ar fi ultima dată. Iubiţi-o cât de frumos puteţi. Nu sunteţi uşor de suportat. Întocmai ca şi noi. 

joi, 16 noiembrie 2017

Moşule, eu te aştept.



Pentru că nu mai am răbdare.

Ajung acasă frântă. Trântesc geanta pe scaunul obișnuit, trenciul în cuier și îmi scufund fața în palmele pline cu apă rece. A fost o zi epuizantă. Oameni de factură îndoielnică, dulciuri ieftine servite aniversar de colegi prea zgârciți proporțional cu venitul  lor, ședințe la care supraviețuiești doar dacă ți-ai antrenat destul de bine poker face-ul încât să pari un ascultător captivat și întru totul de acord cu inepțiile debitate, caserole în care stă izolată o dietă sfidată cu îndârjire și o cană imensă cu lapte și 3 în 1. Singura doză de satisfacție într-un morman de lehamite.  Azi clar nu vreau să fiu aici. 

Dar doamne ce bine e acasă! 

Departe de mediocrul umanului profesional, proiectez o lună decembrie de vis. Oamenii apropiați atent selecționați, surprizele deja programate și atent organizate, cana de lapte cu ciocolată caldă în mâna ce se sprijină obosita pe pantalonii pufoși  de casă - gumă de şters pentru ziua de 2 lei - și visurile legate de tot ce urmează. 

***

Mmmmm surprize, cadouri, bradul de Crăciun ce va înveseli chiar și cea mai rece bucată de gresie din sufragerie, zâmbete, liniște, culori, decorațiuni, ciocolată caldă și atât de mult spirit de sprijin și veselie incandescentă.

***

marți, 26 septembrie 2017


Îşi alinta trupul cu miracole cotidiene, când în braţele unei alte femei, când printre paginile unei literaturi de consum, când printre vaporii de toamnă de peste dulceaţa de gutui, când prin sufletul unui om ce o adora, când prin filele unor romane grele. Mai repara un suflet, mai mângâia o cană de lapte într-o pătură pufoasă. Făcea artă pentru cine ştia să înţeleagă ce-i arta şi se fericea când ea însăşi era şi rămânea artă în pofida ochilor frumoşi, dar orbi şi găunoşi din calea-i. Înţelegea consumerismul, dar rămânea alergică la mizerie.

marți, 15 august 2017




Aş privi de la distanţă Sodoma şi Gomora jucându-se cu mintea ta, ajutând regretul să-ţi macine vintrele întocmai ca maşina de tocat carne în zilele ce preced Crăciunul. Aş admira spectacolul, bându-mi paharul rece de prosecco pe malul mării, imaginându-mi ce ar fi putut să fie de-ai fi găsit curajul să obţii un "pur şi simplu altceva". 

marți, 25 iulie 2017

Alintă-mi pleoapele cu vânt şi ploaie caldă de vară, căci acolo e pauza mea.


Mmmm. Miros de ploaie în nări. Corpu-mi înconjurat de aburii apei calde şi aroma de migdale a spumantului. Savoarea ploii ce-mi alintă mirosul, strecurându-se alene pe uşa de la balcon până deasupra căzii. În linişte deplină -  căci copiii sunt plecaţi - mă bucur din spatele pleoapelor închise de ziua de toamnă din mijlocul verii. Şi doamne ce dor mi-e de toamnă azi! Ce dor mi-e de melancolia primelor zile de toamnă, în care mă loveşte realitatea, în care îmi dau seama că aproape se încheie încă un an din mănunchiul ce-l adun zi cu zi. Mi-e dor de ploile zilnice în care bodogăn de câte ori îmi sună ceasul, mult prea devreme pentru confortul meu, urmate de momentul în care păşesc afară din scara blocului, inspir aerul perfect de după ploaie şi zâmbesc spunându-mi că nu e chiar atât de rău că m-am trezit atât de neruşinat de matinal. Mâine sigur îmi va trece. Mâine sigur mă voi bucura că e încă vară şi că mă aşteaptă încă un weekend de mare, de nisip fin sub tălpi, de miros de sare şi muzica valurilor, de nostalgie şi speranţă, de apus şi răsărit, de mine, de ei, de ele, de viitor şi de prea bine. Mă voi bucura la gândul că în doar câteva zile voi fi în locul în care pentru mine viaţa stă în loc, în locul în care deşi aş pierde luni de zile, nu aş simţi că e timp pierdut, ci doar răgaz pentru sufletul meu s-atingă perfecţiunea. 
Cât de frumos poate să fie un cer brăzdat de nuanţe de gri şi albastru după o ploaie de vară! Cât de frumos pot mirosi migdalele pe pielea fină, bronzată, alunecând prin toate intrândurile şi făcându-le demne de adorat! Cât de select pot aluneca gurile mici şi atent măsurate de Sangria spre vintrele satisfăcute de întoarcerea nenumăraţilor fii rătăcitori! Cât de ... cât de ... cât de multe aş putea desena în cuvinte despre nebulosul amestecului de linişte şi agitaţie ce-mi bucură totul din vârf de tălpi până în măduva celui mai înalt fir de păr din cap ...
Şi doamne! Cât ador ziua de azi! Cât poate însemna orice micuţ aspect atunci când e destul de linişte şi echilibru încât să poţi percepe tot ce vrea şi poate şi înseamnă ...


sâmbătă, 22 iulie 2017

Ştii cum face un foc fericit? Uită-te la el în preajma mea.


Aş vrea să îţi spun atât de multe, dar ştiu că nu ar fi corect. Să îţi răspund măcar prin mângâieri, dacă nu şi prin cuvinte la tot ce poţi face pentru mine ...

                                Dă play pentru a simţi mood-ul meu: Ash - Mosaique

De-ai şti cât de rău îmi poate părea pentru tot ce trăieşti ... pentru tot ce trăieşte ea. Parţial, am fost în locul ei. Am fost acolo, în zona sfredelitoare a indiferenţei omului iubit, în nemulţumirea permanentă a unei simple respiraţii, am fost udată până la piele de cascada de reproşuri pentru aproape simpla existenţă, am trăit sub certitudinea faptului că o jucărie nouă şi strălucitoare e la mijloc. Cu toate astea, eu nu m-am putut desprinde prea uşor. Sau nu am fost lăsată să mă desprind...Te rog, din respect pentru mine, pentru ea...rămâi un domn şi nu o distruge... Sunt cioburi de suflet pentru care oricât ai căuta suprafeţe de aderenţă mai bune din cavitatea inimii să le reînglobezi, e inutil...Sunt sfărâmate complet. Sunt firimituri pentru care nu mai există şanse de salvare. Nu îi face asta. Nu ai fost femeie, nu ştii cum se simte când eşti lăsată în sufletul gol, cu mintea sângerândă în mijlocul unui câmp de durere şi totuşi de speranţă bolnavă că anii trecuţi nu sunt degeaba, că nu ţi se dă un şut pentru un vid mascat în ambalaj lucios. Ai grijă de ea în măsura în care ţi-o permite îndepărtarea, însingurarea ...
***
Eram copii. Apreciam atât de mult spiritul tău familist, sufletul tău dedicat în întregime ideii de a forma o familie frumoasă, care să dăinuiască, în ciuda vârstei fragede la care purtam discuţii până în zori despre câte în lună şi în răsărituri. Îmi plăcea atât de mult liniştea pe care o dobândeam prin orele scurse cu tine, adoram senzaţia permanentă de fluturi care parţial mă făcea să simt că nu e doar o prietenie între noi. Şi anii au trecut ... mă simt acum ca în nopţile acelea ce ne purtau spre răsărit cu discuţii lungi, printre ochii semi-închişi şi vocile din ce în ce mai adormite.
Îmi pare rău că visul tău din copilărie se spulberă, că nu ai găsit persoana potrivită care să se bucure de întâietatea pe care sufletul tău atât de frumos ştie să o ofere. Eşti un suflet atât de bun. Şi totodată atât de lovit. 
Îmi e atât de greu să rămân atât de obiectivă, îmi e atât de uşor să mă gândesc la tine, atât de greu să mă gândesc la tine. Îţi transmit în pauza luată, de la distanţa a câteva cartiere, minimizată de apropierea tacită şi inevitabilă a două suflete îndelung chinuite, toată puterea de care ai nevoie pentru a lupta pentru liniştea ta, pentru sufletul tău, pentru tot ce va să fie şi ce clar nu va fi uşor. Şi suferinţa are un final. Iar după ea este o lumină atât de strălucitoare, o linişte atât de frumoasă, o nebunie glorios dezlănţuită încât vei suspina uşor în treacăt doar la amintirea a ceva ce n-a fost să fie şi a durut ca naiba, dar acum e doar un vânt puternic ce a bătut cândva şi a plecat departe ... 
Capul sus, pui de urs! Sufletele bune se ridică mereu! :) 


duminică, 16 iulie 2017

Ştii cum face o focă fericită?



Miroşi a trandafiri roşii. A trandafiri roşii aduşi pe nesperate şi a pafum fin. Deşi păşeşti înconvoiat sub greutatea bagajului, ai mai găsit un locşor şi pentru o perie aspră. Atent şi harnic?! Cam ce fel de otravă ai băut înainte să opreşti în vizită? Nu recunosc structura. Dar...hai, treacă de la mine şi de la orgoliul meu. O mână de ajutor nu strică.  Să scoatem naibii petele din covorul cel alb. Sunt cam mulţi ani în care nimeni nu s-a mai atins de el. A fost doar călcat în picioare, pe intervale variate de timp. În funcţie de interese, mă-nţelegi. De cât de util era în drum sau ba.  A fost un fel de autostradă pentru de toate, pământeşti şi mai puţin pământeşti. Dar poate tu te-ai priceput mai bine la ales peria aspră. Să dau o şansă, zic.  Eu nu doar că nu am mai avut răbdarea să caut perii şi alte instrumente salvatoare, dar am şi mâinile cam iritate. Mă înţelegi pesemne, noroiul e şi el poluat, săracul. Şi semnele-au rămas. Dar cine ştie... Poate în 2017 mai înmuiem ţesătura asta complicată. Poate e anul lui cu noroc.  Căci vorba aceea, îmbătrâneşte şi pielea odată cu noi. Şi ţesăturile. Şi tot.  Timpul nu  iartă, aşa că ... să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Să vedem. Tu ce ştii să faci rău? :) Eşti cam hoţ cu zâmbetul acela ştrengar. Tu ce-oi mai vrea să furi?! 

luni, 5 iunie 2017

Lasă viaţa să se întâmple.



Nu-ţi mai impune limite stupide. Dă-ţi şansa să fii fericit, dă-ţi şansa să suferi. Mai presus de toate, dă-ţi şansa să greşeşti, să fii om. Asumă-ţi umanitatea; ea nu vine la masă cu un singur fel, vine cu tot: antreu, feluri peste feluri, ba chiar îndrăzneşte şi un desert. Dacă nu am risca, nu am  ajunge să iubim. Dacă nu am iubi, nu am suferi. Dacă nu am suferi, nu ne-am forma. Dacă nu ne-am forma, nu am rezista. End of story. Nu-ţi mai conştientiza valenţele doar după răsunetul palmelor primite pentru trezire. Deschide larg ochii! Nu mai merge din alegere proastă în mai proastă. Ţine de tine ce alegi să fii, să ai. Îţi trimit un colet telepatic, e o găleată plină cu zâmbete şi conştienţă. Gestioneaz-o cum trebuie: mâine s-ar putea să nu mai fie, mâine s-ar putea să nu mai fiu. Fă azi ce vrei de mult, îndrăzneşte azi ce gândeşti de mult, spune azi ce simţi de mult. Mâine s-ar putea să nu ... Poate mai avem doar azi. 

sâmbătă, 3 iunie 2017

Mulţumesc, mamă.



#mereulasuprafata #mereupeste

Poate azi mai mult ca niciodată simt nevoia să îţi mulţumesc pentru atât de multe mamă:

* pentru că m-ai educat atât de bine ...
* pentru că mi-ai fundamentat nişte principii peste care nu aş călca indiferent de miza potenţială ...
* pentru că în ciuda suferinţelor sau încercărilor ce involuntar le întâlnesc în drum, m-ai inspirat să rămân o doamnă ...
* pentru că în ciuda oamenilor ce fac fixaţii pentru mine, m-ai învăţat să nu fiu o mediocră pe care curiozitatea să o determine să facă lucruri puerile şi penibile...
* pentru că m-ai învăţat mereu că e frumos să apreciezi oamenii care au plecat din viaţa ta pentru lucrurile frumoase şi pentru plusul de valoare pe care l-au adus pe diferite căi şi nu să arunci cu noroi, nici în prezenţa, nici în absenţa lor ...
* pentru că mi-ai arătat de atâtea ori că doar bucurându-te pentru oamenii care au rămas în trecut, voi reuşi să evoluez şi să nu mă blochez acolo pentru prea mult timp, într-un semi-purgatoriu consumator de visuri şi speranţe ,,,
* pentru că ştiu să fac bine ...
* pentru că ştiu să îmi gestionez mecanismele de apărare mai bine şi mai frumos decât atât de mulţi alţi pământeni ...
* pentru că am văzut şi am înţeles aât de multe, atât de obiectiv...
* pentru putere ...
* pentru energie ...
* pentru zâmbete ...
* pentru încredere ...
* pentru aproape tot ce sunt !!!

sâmbătă, 25 februarie 2017

joi, 23 februarie 2017

Şotron pe teren minat.


Faci ce faci şi te strecori. Aproape mi-e teamă. De tine, dar mai ales de mine. Nu mai zbura prin mine de parc-ai fi la tine acasă. Manierele spun că ar trebui să mai ceri şi voie din când în când să te foieşti ca un licurici nebun. Ce-i cu metehnele astea de cotropitor? Atâtea întrebări, atâtea straturi de îndoieli. Nu mai am nici cutiuţe disponibile pentru ele. Hai mai repede acasă, să facem ordine. Nu lăsa totul pe umerii mei de femeie puternică. Ţi-am zis că am obosit să fiu doar eu bărbatul. Crema de zahăr ars este deja pe foc. 

marți, 21 februarie 2017

Traseu răvăşitor în colivia celor 28 de chibrituri.


Oare cum o fi să ai totul şi brusc să te trezeşti că nu mai ai nimic? Cum o fi să rişti mai mult decât poti duce şi să te trezeşti legat de mâini şi de picioare, pe fundul unei colivii? Oare câte regrete ai aduna şi câte greşeli ai detesta, aflat în prăpastie? Aş da un bănuţ să ascult o poveste cap-coadă, să nu te întrerupi decât pentru a mai lua o gură din cafea. Un bănuţ să stau in faţa ta, să îmi las mâna să se piardă în palma ta, să îmi simţi spasmele la părţile mai acute din poveste şi ... să te ascult. Să te privesc şi să te ascult. Să înţeleg de ce şi cum şi ... atât de multe alte taine. Suflete, de ce ai riscat atât de mult? De ce te-ai aruncat în gol dacă uitasei să îţi faci antrenamentul în prealabil? Să ajungi din Paradis la o conservă cu ciuperci şi porumb năclăit în poveşti şi dureri de neimaginat altădată ... Să locuieşti într-o cutie de chibrituri, lângă atâtea beţe mai mult sau mai puţin dezumanizate ... De ce ţi-ai dat aerul? Pentru ce ai îmbâcsit un viitor ce putea juisa sub un senin azuriu, în braţe calde de femeie inteligentă? Bănuţi, bănuţi, dar mai ales un bănuţ pentru o după-amiază caldă de vară, cu un Starbucks venti în mână, pe capota unei maşini parcată la punctul de Belvedere de deasupra Braşovului, ascultând povestea a ce ar fi putut să fie, dar nu a fost. 


duminică, 5 februarie 2017

Emoţie în stare pură.



"Frica duce la laşitate şi la mediocritate."
OSHO 

Sfaturi pentru mine: Depăşeşte zilnic mediocritatea! A majorităţii, dar mai ales a ta! Fă în fiecare zi măcar jumătate de pas către o mai bună versiune a ta! Fă ceva special pentru tine măcar o dată pe săptămână! Caută necontenit emoţia! Trăieşte frumos! Zâmbeşte! Cel puţin dimineaţa, la prânz şi seara. Nu necesită reţetă de la medic. 

PS: Cheers to the most special birthday week in my life. ❤

vineri, 6 ianuarie 2017

Zâmbim până la final :)


Pentru că la final, e vorba doar despre o porţie sănătoasă de râs, o cană bună de ciocolată caldă şi multă zăpadă. Despre asta e fericirea pură. Despre momente. Ăsta e momentul meu. E anul meu.